…Asta m-a întrebat prietenul meu Alex, astăzi în timpul discuției noastre despre “deșteptarea gloatei”. Să mă explic (nu înainte de a sublinia că postarea de dinainte, cea cu “Vârsta întrebărilor, este în strânsă legătură cu cea de acum):
Nu este un secret faptul că cei mai mulți dintre noi considerăm că “marea gloată” nu este altceva decât o imensă ciorbă de… prostie. Că cei mulți sunt niște idioți inculți și mai ales că ei aleg să fie așa, nu de alta dar dulcea ingnoranță nu face altceva decât să te facă fericit, pe când cunoașterea și căutarea ei îți aduce nefericire (Vezi ieșirea din “Matrix” și realitatea de acolo care era mai de “rahat” decât cea de “plastic” oferită de către roboței).
Și totuși eu AM FOST PROST și nu spun asta ca să-mi evidențiez actuala inteligență “remarcabilă”, ci pentru că înțeleg starea de… “prostie” (aș folosi mai degrabă în locul său, cuvântul “limitare”).
Până prin clasa a 6-a am locuit la sat alături de familia mea, visul nostru fiind acela de a ne muta la “oraș”, iar în momentul în care am IZBUTIT acest lucru, zici că “l-am apucat pe Dumnezeu de un picior”. Marele nostru țel fusese atins și anume în sfârșit locuiam în Cernavodă! Nu în New York, Quebec sau Hong Kong. NU! În Cernavodă.
Venit cu mentalitatea de la “țară” (locuisem într-un sat de lângă Cernavodă, numit “Seimenii Mari”), noile concepții “urbane” mă copleșeau. Trebuia să-mi revizuiesc comportamentul, vestimentația, vocabularul și ideile în conformitate cu noile condiții. Ce să mai vorbesc despre pasul pe care l-am făcut 6 ani mai târziu, când am venit la facultate în București (prin ’97)!? Atunci să fi văzut discrepanțe!
Ideea este următoarea: în fiecare dintre aceste etape, la un moment dat am fost PROST. Cât la sută a fost vina mea nu știu, însă cu siguranță eram conform cu “marea gloată”. Ceea ce înțelegem acum prin “blend in” (a te amesteca în mulțime) funcționa și atunci, în condiții identice. Cum erai mai… revoluționar, mai vizionar sau mai… altfel, erai luat la ochi. Nu era ok! În același timp nu era ok nici să fii mocofan, pămpălău, “vai de mama ta” căci intrai tot în colimator doar că diferea motivul. Ideea era să fii ca toți ceilalți.
Acest copy/paste uman m-a marcat pe o perioadă foarte mare de timp mai ales că părinții mă “ghidau” întotdeauna după modelul “băiatului lu’ cutare sau a lu’ cutare” la care realizările stăteau stive la ușă, deci nu avea rost să inventez eu roata ci să “stau în banca mea și să-mi văd de treabă”, să-mi urmez interesul. Practic, individualitatea trebuia lăsată pe umerii altcuiva căci acest “ca toată LUMEA” funcționează de când LUMEA și nu avea rost să risc…! Era mai bine “să merg pe burtă”!
Este asta o cultivare a limitării? Este limitarea o plasă de siguranță? Se poate spune că limitarea nu reprezintă, cel puțin la începuturile formării intelectului, o alegere personală? “A face pe prostul” este soluția multor probleme importante în viață și auzim asta încă de la grădiniță? Suntem guvernați de celebra zicală “dacă ești bun ești prost”? Folosim foarte des sintagma “proști dar mulți”? Și mai presus de toate acestea, SUNT oameni care se folosesc de această Mare Prostie atent cultivată?
Răspunsul la toate astea este unul singur: DA! Mai bine zis, acceptăm la un moment dat să fim proști cu bună știință, tocmai pentru că “prostia” funcționează, dă randament și mai ales este la îndemâna oricui. Te face LA FEL. Culmea este că și rebelii se folosesc de TIPARELE altor rebeli ca să-și arate răzvrătirea!
Păi și “LA FEL” te face mai fericit decât unicul “TU”? Pe mine, NU!
Revin cu detalii…
