Sunt fascinat, și am fost dintotdeauna, de trăiri. Cum apar ele, de unde, din ce cauză… Îmi aduc aminte de orele întregi, pe care le petreceam cu amicul meu Florin Bade, în perioada liceului, filosofând despre diverse “teorii ale chibritului”. Cât de… diferit mă simțeam când mă întorceam acasă și, întins în pat, încercam să deslușesc toate tainele filosofice care se învârteau în jurul lui “eu”, “existență”, “a fi”… Mi se părea absolut uluitor cum omul, animalul, planta, absolut toți ne îndreptăm către moarte, aproape pe “fast forward”, cărând cu noi (după caz) incertitudinile, fricile, temerile, haosul. Ca într-o scenă de teatru fals, în care ne jucăm de-a “oamenii mari” cărora, din păcate, le-a scăpat esențialul.
Iertarea, deși la îndemâna oricui, este, probabil, cea mai de preț comoară spirituală. De ce spun asta? Pentru că este cel mai greu de obținut “produs”. Probabil mai greu decât a obține aurul din plumb! Ca să “ierți” trebuie să “înțelegi” și asta nu înseamnă că trebuie să ÎL înțelegi pe cel pe care îl ierți sau să-i înțelegi faptele, ci mai degrabă e necesar să înțelegi ADEVĂRATA natură umană. Dar cum se poate face asta? Ei bine, deși toată lumea face sex, nu toată lumea este pregătită în a fi părinte! Spun asta pentru că DEȘI cu toții avem acces la multă informație, cu toții putem trage concluzii, dezvoltarea personală stă în puterea FIECĂRUIA dintre noi, FOARTE PUȚINI dintre noi reușesc să se oprească puțin din tot acest tumult comercial și să-și pună câteva simple întrebări: DE FAPT, eu ce fac aici? Cui îi “fur căciula”? Pe cine trișez cu adevărat?
Suntem propriile noastre victime dintr-un simplu motiv: nici măcar nu luăm în calcul că putem fi EXTRAORDINARI. “E imposibil” ne spunem. “Nu mă lasă codul meu genetic! Practic și tata a fost un ratat și asta se transmite ca tară!…” etc, etc. Este în același timp adevărat că SISTEMUL în care trăim este foarte atent controlat dar, exact ca în Matrix, ar fi bine să înțelegem că “there is no spoon” și astfel, să ne debarasăm de aceste “moșteniri” care nu sunt ale noastre.
Trăim niște vremuri care nu mai prevăd nimic sau cel puțin nimic bun. S-a ajuns la o saturație care ne suge ca un vortex și împotriva căreia nu putem face nimic! FUGIM! De profund, de filosofie, de lacrimi, de stoicism, de încredere, de speranță, de… soluții. FUGIM în brațele primului supermarket și ne oprim la raftul, unde creierul nostru atent dresat, citește eticheta cu majuscule: FERICIRE. Ne mai oprim din când în când, din acest drum necoplanar nouă, și mai urlăm în sus sau în noi la aflarea veștii că avem cancer, că ne-a murit vreun apropiat, că am pierdut tot… și atunci cerem IERTARE! Cui? Oricui! Oricui ar accepta căința noastră, nepriceperea, neputința, haosul… ORICUI!
De ce, tocmai în această perioadă m-am apucat să scriu despre așa lucruri “urâte”? Pentru că, se spune că ACUM ar trebui să fim mai buni, mai iertători, mai altruiști… Dar omitem ceva: nu pocnești din degete și, exact ca în Harry Potter, lucrurile astea se întâmplă brusc! ÎNȚELEGEREA nu o găsești sun brad și nici la supermarket! Ea necesită cultivare atentă, îndelungată, asiduă. Și atunci, neavând ÎNȚELEGERE, CUM POȚI IERTA CU ADEVĂRAT?
