Marius Popa blog

Fac de ceva vreme un exercițiu. Prima oară am simțit nevoia să-l aplic în urmă cu vreo 3-4 ani în Vitan Mall.

Un băiat, cam pe la 14 ani, îmbrăcat sărăcăcios, mânca un hamburger de la McDonald’s. O chiflă ceva mai mare decât moneda de cinci mii, cu o felie subțire de carne, prin care, dacă insiști puțin se vede becul. Stătea la masa din față, cu spatele la mine, eu reușind datorită poziției, să-i văd puțin din lateral, mâinile. A mâncat burgerul din maxim 3 mușcături animalice, scurte și tăioase. Chiar dacă nu-i vedeam chipul, simțeam că-i este foame. Micul senvici de corporație nu-l săturase, ba din contră. Acum, se uita subtil pe la mese, în speranța că poate cineva a uitat 2-3 cartofi, vreun colț de burger, vreun fleac… Într-adevăr, la una dintre mese se întrevedeau resturi dar… coșul mobil de gunoi al femeii de serviciu îi tăie speranța tocmai când, probabil, și-ar fi călcat pe inimă… Se uită din nou la câteva fise din buzunar. Șah mat! Se fâțâii de câteva ori și până la urmă se șterse cu șervețelul primit de la casă.

Eu tocmai îmi terminasem meniul plin de colesterol, glucide și conservanți. Fusesem atent la toată scena și eram foarte surprins de felul în care își manifesta problema. Urla în tăcere. Nu să-i vadă lumea suferința, nu să cerșească… Rămăsese vertical. Îi era foame și sunt convins că peste asta, îi era și rușine de acest lucru. Am scos din buzunar o hârtie de o sută de mii. Nu era mare lucru, dar cu siguranță îi ajungeau de încă un meniu și un dubu cheese. Venind din spate îi întind banii și-i zâmbesc: “du-te și-ți mai ia ceva de mâncare, că ți-e foame!”. S-a uitat la mine cu niște ochi care păreau să nu înțeleagă nimic. A întins mâna încet, ezitant. I-am zâmbit din nou, i-am zis “o zi bună” și am plecat.

Gestul nu m-a costat decât 10 lei dar a făcut fericiți 2 oameni. Sau cel puțin 2 indivizi din aceiași specie care, preț de 5 minute, au simțit altceva decât frustrarea cotidiană. Nu încurajez cerșetoria, dar încurajez ajutorul celui neajutorat ce nu cere. Acel om care își duce povara, fără să-ncerce să-i împovăreze pe alții. Acei… oameni.

O să vă povestesc, în curând, alte două exerciții faine. Unul cu un taximetrist și unul cu un om de serviciu din același mall. La finalul istorisirilor o să vă spun de ce le spun “exerciții” și la ce cred eu că ajută…