Posted by Marius Popa on 16th January 2010 in Suete
There is a dangerous virus being passed around electronically, orally, and by hand.
This virus is called Worm-Overload-Recreational-Killer (WORK).
If you receive WORK from any of your colleagues, your boss, or anyone else via any means DO NOT TOUCH IT. This virus will wipe out your private life completely.
If you should come into contact with WORK put your jacket on and take two good friends to the nearest grocery store. Purchase the antidote known as Work-Isolating-Neutralizer-Extract (WINE) or Bothersome-Employer-Elimination-Rebooter (BEER). Take the antidote repeatedly until WORK has been completely eliminated from your system..
You should forward this warning to 5 friends. If you do not have 5 friends, you have already been infected and WORK is controlling your life..
Posted by Marius Popa on 27th November 2009 in Muzica, Suete
de la radio Lynx. O discuție foarte faină în care s-au spus lucruri foarte interesante despre jocurile de culise din radio și producție muzicală. Emisiunea se găsește aici.
Când am gândit tema, “Independența artistului în showbiz”, aveam în cap exact avântul cu care cei tineri hotărăsc să pornească pe căile anevoioase ale carierei muzicale. Ceea ce se vede la TV sau se aude la radio nu reprezintă, logic, adevărul pe care cei mai mulți îl cred.
Posted by Marius Popa on 16th October 2009 in Suete
este o piesă de teatru scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt şi pusă în scena Teatrului Mic de Alice Barb. Faptul că la 5 minute după ce am intrat în casă, întors de la spectacol, mi-a venit să scriu despre ea, este un lucru bun. Piesa m-a impresionat pe alocuri şi chiar mi-a hrănit intelectul şi starea, dincolo de unele aspecte pe care eu le-aş amenda vis-a-vis de punerea în scenă şi de jocul actoricesc. Per total nota pe care aş acorda-o ar fi destul de mare şi recomandarea mea ar fi aceea de a merge să o vedeţi. Se joacă, din câte ştiu eu, vinerea şi sâmbăta, aşa că nu uitaţi să vă procuraţi bilete din timp!
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Ovidiu Niculescu, Valentina Popa, Mihai Dinvale, Adriana Şchiopu, Bogdan Talaşman, Liliana Pană, Ana Bart, Traian Vlaş şi Carmen Lupei. Coregrafia spectacolului este semnată de Răzvan Mazilu.
Posted by Marius Popa on 21st September 2009 in Suete
Avem bagajele gata! Mâine pornim către concediul mult visat, de 10 zile pe insula Hydra din sudul Atenei. O să-mi iau laptopul cu mine şi aparatul foto. Prima dată când am ajuns acolo am fost fascinat şi abia mai târziu am aflat că este “insula artiştilor”. Aşadar, Paradise, here I come!
Posted by Marius Popa on 20th August 2009 in Suete
Întrebarea asta mi-a venit în minte în timp ce încercam să-i gasesc un cadou fiicei mele, ce tocmai a împlinit 4 ani. Zece minute mai târziu pur şi simplu am renunţat, gândindu-mă că oricum va primi un munte de cadouri, probabil la fel de “originale” precum unul pe care l-aş fi ales eu insumi. Motivul renunţării mele a fost simplu: nu găseam ceva care să cred că o va satisface. Nu că ar fi un copil pretenţios, nici pe departe… s-ar fi bucurat de absolut orice, dar care ar fi jucăria sau cadoul care o face fericită? Şi atunci mi-am amintit de mine când eram copil.
Eu mă bucuram de orice căcăţiş cu care puteam naşte o poveste. Mă jucam cu o minge şi 2-3 ore, singur, imaginându-mi că sunt un mare fotbalist, în timp ce driblam pietrele. Îmi mai aduc aminte că mult mai mic fiind, cam pe la 4-5 ani, mă jucam cu mâinile goale imaginându-mi că sunt nişte soldaţi care se luptau între ei pentru supremaţia teritoriului (ceva fin… :)) ). În momentele acelea, micile mele invenţii îmi compensau lipsa oricărei jucării sau nevoi complementare. Pur şi simplu eram împlinit.
Ei bine, aici vroiam să ajung. Noi cumpărăm orice lucru pentru a putea fi cât mai aproape de genericul şi intangibilul “a fi fericit”. Practic, încercăm să ne cumpărăm pe “noi cei fericiţi” omiţând că “starea de bine” nu apare “având” obiecte ci folosind resursele noastre interioare pentru “a ajunge acolo”. Imaginaţia, creativitatea, depăsirea plafoanelor, crezul, … aceste “jucării” te duc în Marele Ţinut al Fericirii, ci nu Ferrari! Ajută şi el, dar merge mai încet.
Ascult Ewan McGregor şi Nicole Kidman - Come what may
Posted by Marius Popa on 15th August 2009 in Suete
Lupţi mai mult sau mai puţin drept, născoceşti noi strategii, negi, blamezi, te indoieşti, te aperi, cucereşti, minţi, dezminţi, ratezi, furi… şi de cele mai multe ori nu recunoşti că faci toate aceste lucruri. Dar le faci. În sine ta, însă, scopul acestora nu este foarte bine determinat. Ştii doar că trebuie să câştigi. Să fii cel mai bun. Să fii invidiat. Să fii etalonul… Eşti programat să îţi învingi adversarii. Şi uite aşa, încet încet, nu mai contează ceea CE eşti ci doar CINE eşti. Moţul. Miezul. Sfârcul. Din miliarde spermatozoizi, iată-te! Tu, acest Arc de Triumf, acest Casa Poporului şi Casa Scânteii la un loc. SUPREMUL CABOTIN.
Omiţi un singur lucru, suflete: te afli pe o stradă cu sens unic, şi tare mi-e teamă că la finalul ei nu va conta “cine” ci “ce”. Întrebarea mea retorică este “CE eşti, de fapt”?
N-am niciun chef, însă plec să cânt. De asta am chef. N-aş putea să cânt de la mine din birou printr-un bluetooth imens? … se pare că nu. Văd că vremea şi-a mai revenit, aşa că s-ar putea să fie un semn bun.
Casc, mă intind… sorb din cafea la ora 7.30 AM. Şi ce bine era în pat… deşi iar am visat numai porcării simbolistice!
Ieri am lucrat la o idee de piesă şi mi-a plăcut maxim! O să schimb direcţia de “sound” foarte tare, într-o zonă care îmi excită neuronii mai mult decât credeam. Şi am senzaţia că mi se şi potriveşte.
Mi-am amintit de el într-o discuţie de weekend în care am consumat vodka-tonic cu nişte prieteni, răscolind ultimele rămăşiţe de “Sapiens” din noi. “Într-o lume fără melancolie, privighetorile s-ar apuca să râgâie.”
Apropos, facem într-o zi o întâlnire în care să stăm şi să palavragim lucruri despre care nu am mai vorbit de secole? De genul “aberaţii pe teme nedate”? Am locul potrivit. Trebuie doar să stabilim o dată şi o oră. În Bucureşti, evident. Mi s-a făcut dor…
