Este adevărat că eu o văzusem la un moment dat într-un concert în Madison Square Garden, cântând cu pianul și cu vocea, remarcându-i calitățile, însă ideile-mi preconcepute au făcut să trec destul de ușor peste moment. Acum îmi este totul destul de clar: gagica este una foarte inteligentă și foarte talentată! Consider că a avut “coaiele” necesare să facă tot acest tam-tam în jurul ei și mai cred că la un moment dat a luat o decizie dificilă: ca lumea să o descopere cu adevărat, a ales să-și creeze o falsă și controversată imagine, pentru că, uitându-ne la clipul numărul 1 de mai jos, este absolut evident că ar fi rămas o anonimă dacă ar fi continuat așa…

Mai am o convingere: ușor-ușor, își va folosi box-office-ul pentru a reveni la ceea ce este cu adevărat și va arăta lumii întregi “middle-finger-ul”, în maniera “Pink”! RESPECT STEFANI GERMANOTTA! RESPECT LADY GA GA!

SĂ SE IERTE NU SE POATE, SĂ SE CONDAMNE LA MOARTE!

Un înțelept de la curte, știind că bărbatul era nevinovat, doar prin mutarea unei virgule, a reușit să îl salveze:

SĂ SE IERTE, NU SE POATE SĂ SE CONDAMNE LA MOARTE!

Prin urmare, o virgulă poate salva viața unui om!

Un episod de-a dreptul superb s-a întâmplat ieri, în timp ce mă bucuram de soarele de-afară, bălăngănindu-mă pe leagănul din curte. Cum-necum, se strecură și ea în brațele mele și iată-mă “intervievat”:

Anda: Tati, Dumnezeu este un spirit care ne ajută să fim buni, nu?
Eu (destul de încurcat): Dumnezeu nu este un spirit…!
A: Dar ce este?
E: Măi tată… (și acum ține-te creiere tare că tre’ să faci față!)‚ Dumnezeu este… mult mai mult decât atât! Dumnezeu este… TOT, înțelegi?
A: Da, înțeleg! (un răspuns în care evident nu credea iar eu știam lucrul ăsta, drept pentru care mă văd nevoit să-mi încep pledoaria)
E: Dumnezeu a creat totul! A creat pământul, stelele, lumea, oamenii … a creat chiar și fierul leagănului de care te ții chiar acum…!
A: DA, încuviințează ea, și dacă un copil nu-i cuminte, Dumnezeu îl pedepsește…

E, aici fac o paranteză. Nu am cum să-i explic unui copil că ideea unui Dumnezeu care se enervează și îi trage o scatoalcă copilului care nu-i cuminte, este total… aberantă din punctul meu de vedere, așa că mă apuc să-i explic în cuvinte mai “omenești” teoria mea (nu numai a mea, totuși…) despre acest subiect, care îmbină și știința și religia și filosofia la un loc… “Doamne ajută”, ca să zic așa…!

Eu: Măi Anda, la început de tot, când nu era nimic, adică nici stele, nici pământ, nici planete…. nimic…
Anda: Daaaaaaa… (acel daaaa pe care îl spun toți copii la “grădi” când le explică educatoarea câte ceva)
Eu: Așaaaaa, ei bine atunci exista doar un… să-i spunem, un bulgăre mare de lumină. Un bulgăre uriaș. Acela era Dumnezeu. Și pentru că El trăia într-o armonie perfectă, dar era totuși singur, a hotărât să facă lumea, tocmai pentru a se cunoaște pe El însuși, pentru a-și da seama cine este, cât este de bun și ce poate crea. Atunci s-a întâmplat ceea ce oamenii de știință îi spun “Big Bang”, când El a (aici am avut o mare reținere căci nu vroiam să spun “explodat” ca să nu sune distructiv…), mai bine zis când El s-a “împrăștiat” în mii de miliarde de fărâme mai mici din care s-au format universul, planetele, oamenii, iarba, gândacii… tot ceea ce există. Practic noi suntem bucățele mici de Dumnezeu și de-asta nu pot să-ți spun că El este un “spirit”…
Anda (total fascinată): Ahaaaa, am înțeleeees. Deci când Dumnezeu A POCNIT, ne-a făcut pe noi…!

Aici am râs și eu și maică-sa minute bune, căci practic celebrul “BIG BANG” nu a ajuns altceva decât “MAREA POCNITOARE”…

După ce s-au mai calmat hohotele, am reluat iar subiectul mai serios iar discuția a continuat încă vreo 15 minute, timp în care am fost extraordinar de impresionant să constat că unui copil de 5 ani i se par absolut firești anumite teorii pe care foarte puțini adulți le acceptă, având în vedere rigiditatea cu care cei mai mulți semeni ai noștri tratează astfel de subiecte… Copilul înțelege că Dumnezeu a făcut totul cu dragoste și că nu poate pedepsi pe nimeni căci a face rău nu Îi este caracteristic Lui, că Diavolul nu există decât în imaginația și în faptele omenești, că după moarte ne întoarcem “acasă” – acolo de unde a început totul, că orice om poate deveni ceea ce VREA să fie și că NOI suntem DUMNEZEU.

Doar noi, cei maturi, avem probleme cu înțelegerea lor…

P.S. Vă recomand cu cea mai mare căldură cartea CONVERSAȚII CU DUMNEZEU.

1. Căutam în subteran un loc de parcare, dând ocolul în sens unic. Exact când văd unul liber, observ un BMW că o ia pe “interzis”, ajunge în fața mea și intră nesimțitul direct în locul pe care tocmai mă pregăteam să mi-l adjudec. Cred că am mai povestit pe aici pe blog despre senzația aceea de “prospețime” când ți se urcă tot sângele în cutia “ucraineană” și-ți vine să-l iei la omor pe grobian… Ei bine, ajung în fața individului proaspăt parcat și deschid geamul, turbat. “Bravo, maestre” îi zic bivolului. Acum, ce să spun, oricum nu-mi plac BMW-urile și nici șoferii lor, așa că mă așteptam la o atitudine super-nesimțită din partea lui. E, abia acum vine partea interesantă. Omul deschide și el geamul și zice asta: “vă rog să mă scuzați, mai este un loc liber mai în față, dar dacă vreți totuși, pot să ies eu și să parchez acolo”. What the fuck? Am simțit exact “coitus interruptus”. Eram șocat. Omul a fost atât de (cum să-i spun)… ok, încât n-am mai zis decât “lasă, e ok, parchez eu acolo”. Tot filmul meu cu “Chuck Norris” s-a dus pe apa sâmbetei.

2. Stăteam la coadă la McDonald’s, trimis de fii-mea să-i cumpăr un “Happy Meal”. În fața mea, un cuplu de tineri “din ziua de azi” își luau ceva. Exact când le vine comanda, apare un individ din ăla “de-mi place mie”, genul de scuipat semințe în parc, cu o atitudine de “sunt fanul meu” și se bagă în fața mea să comande. M-am simțit ca “Omul invizibil”. “Ce dracu’ mă, mi-am uitat camuflajul activat?” mă gândeam eu în sine mea. Mă uit la el, sau mai bine zis la spatele lui. Simțeam adrenalina cum mă face prizonierul ei. Îi vedeam falca din lateral și mă gândeam cum ar fi așa, tam-nesam, să-i trântesc una direct în perciunii lui proaspăt tunși, care plecau pe lângă ureche și se uneau sub bărbie. Genul ăla “jmecher”. Nu rezist și îi spun vânzătoarei: “cu el nu am nimic, că e clar că atât poate, însă dumneavoastră nu ar fi trebuit să-l serviți dacă ați văzut că se bagă în față”. Vânzătoarea începu să se bâlbâie jenată, spunându-mi că nu știa dacă stau la coadă sau nu, iar “granguru” se uită la mine, eu care aproape abia așteptam să mă provoace cu vreo vorbă de “bine”. Ce credeți că face individul? Ați ghicit din nou. Începe să-și ceară scuze, că nu m-a văzut și că dacă știa că stau la coadă, nu se băga în față! Iar, aceiași chestiune. Am rămas profund surprins, mai ales că părea a fi oricum, mai puțin genul care să-ți ceară scuze.

Ei bine, de-asta zic eu că “spre surprinderea mea…”.

Cei 10 lei, au ajuns după multă trudă, la alimentară de unde a fost cumpărată o bucată de salam ce costa 8,40 lei + TVA. Adică ceilalți frați ai lui în valoare de 1,6 lei au plecat și ei… tot la STAT. Cei 8,40 lei pe care firma cu alimentara i-a încasat sunt impozitați cu 16% impozit pe venit și mai rămân 7,06 lei. Frații lui, în valoare de 1,34 lei unde credeți că s-au dus?? Ați ghicit! Tot la STAT. Cei 7, 06 lei ajung profit la sfârșitul anului (deși nu este chiar așa, căci o parte din ei merge la furnizori, dar și ei vor plăti aceleași taxe așa că rămânem în logica poveștii). Ajungând profit la sfârșitul anului ce credeți că se întâmplă? Ajung dividende. Dar nu oricum! 16% ca impozit pe dividende se vor duce la… STAT. Și mai rămân 5,93. Acționarul căruia îi revin banii se hotărăște să-și cumpere un bun care… surpriză! Conține TVA. Adică 19% merg tot la STAT. Și cei 5,93 lei se transformă în 4,98. Ajunși la furnizorul bunului, aceștia sunt impozitați pe profit (sau venit, după caz) cu 16% și mai rămân 4,29 care întotdeauna, într-un final, vor cumpăra un bun purtător de TVA și vor ajunge profit sau venit și vor fi impozitați cu 16% și tot așa… Excepție făcând cazul în care ei vor ajunge salariu, căci atunci vor fi decimați cu cei 88 de procente.

Care este toată ideea acestei odisee pe care o am în cap de foarte mult timp (mai exact de 3 ani de când mi-am făcut firmă…)? Indiferent de conjunctură, până la urmă TOȚI banii ajung ai STATULUI prin taxele repetate la care sunt supuși incontrolabil. Nu în același timp (căci altfel s-ar bloca “mustăria”) dar cu siguranță, până la urmă. Mai simplu spus, atât timp cât banii circulă (adică în permanență) ei vor fi mereu comisionați de STAT (tranzacții financiare între persoane fizice și (sau) juridice). Având în vedere că, în mod firesc, banii survin în urma vânzărilor de bunuri sau al prestărilor de servicii rezultă un alt lucru foarte interesant: din moment ce TOȚI BANII ajung la STAT, DECI PRACTIC STATUL este cel care produce și vinde bunurile și prestează serviciile! Ceea ce este TOTAL FALS. Din păcate ne dăm seama că trăim într-un sofism financiar dar cea mai interesantă parte este alta: cine nu are niciodată bani? Ați ghicit din nou, pezevenghilor: STATUL, LOGIC!

Ajuns acolo, îmi predau mașina cu mecanica replică “interior-exterior, te rog!”, băiatul o preia șugubăț cu deja celebrul “sssigur, boss!” iar eu merg în “cașcaraveta” de termopan destinată “boșșilor”. Mă așez inconfortabil pe unul dintre scaunele de plastic de acolo și cum la televizorul deschis pe Antena 1 erau numai știri și reportaje cu proteste și lozinci, dau să caut ceva de citit, în așteptarea la fel de celebrului “e gata, boss!”. Masa era plină de ziare și reviste. Cadrul de mai jos fiind exact de la locul faptei.

Vin eu și mă gândesc acum: oare redactorii șefi sau mai știu eu cine are rol de decizie în gazetele respective, au vreun dram de decență în căpușorul ăla al lor? Au vreo altă preocupare în afară de sexul oral cu secretara și de “datul” cu BMW-urile seria 5? Au minimul de moralitate cât să le explice copiilor de acasă că în viață nu contează cu cine ți-o tragi ci cu cine faci echipă? Au bunul simț de a merge în coloana prin trafic fără să blocheze intersecțiile și fără să fluiere după adolescente aȚÂȚĂtoare? Au cât de cât gândul că avem nevoie mai mult decât oricând de un dram de curățenie interioară și că mărimile erecției, a țâțelor sau a portofelului nu sunt niciodată direct proporționale cu dezvoltarea personală sau caracterul? HĂ???

*************************************************************************************************************

Am descoperit o știre care mă intrigă într-un mod deosebit. O aveți mai jos. Aveți și linkul aici ca să vedeți sursa lui directă. În contextul în care pornografia este mai mult decât liberă pe internet, “Avatar”, un film excelent după părerea mea, este acuzat de prea multă nuditate! Incredibil!

**************************************************************************************************************

Vesti proaste pentru cinefilii care si-au dorit din rasputeri sa poata ajunge la celebrul film Avatar, insa nu au reusit pana acum. In urma multiplelor sesizari primite de la parinti revoltati, Consiliul National de Cinematografie (CNC) impreuna cu Consiliul National al Audiovizualului (CNA) au hotarat in unanimitate retragerea blockbuster-ului american din cinematografe si interzicerea difuzarii lui in Romania. In locul filmului, marile mall-uri si IMAX-ul din Cotroceni au fost sfatuite sa difuzeze filme romanesti din perioada de aur.

Potrivit reprezentantilor celor doua institutii, Tudor Cristian Popescu si Sergiu Nicolaescu, filmul este, citam, “o insulta adusa civilizatiei umane, credintei crestine si un pericol latent pentru mintile si sufletele copiilor nostri, care pot vedea pe ecran impreunari nenaturale intre fiinte pe care Dumnezeu nu le-a creat sa fie asa.” Intrata si ea pe fir, comisia pentru cinematografie din cadrul Camerei Deputatilor sustine decizia CNC considerand ca filmul abunda de prea multe scene de nuditate, violenta fizica si mentala dar si de un final neclar care poate duce la proaste interpretari.

Vestea interzicerii celui mai vizionat film din istoria cinematografiei a lovit ca o unda de soc societate romaneasca, parererile generale fiind impartite. Cristian T., doctor patolog si mare amator de filme, spune ca se comite un abuz flagrant. “Nu pot sa cred ca in Romania secolului 21 se mai pot instaura asemenea cenzuri de tip stalinist. Nu am vazut filmul insa jur ca am sa merg in alta tara ca sa-l vad daca este nevoie!”. De cealalta parte Loredana P. mama a trei copii spune ca filmul a avut un efect extrem de negativ asupra baietilor ei. “Toma si Mirel au venit plangand de la film spunand ca un domn si o doamna albasta s-au culcat impreuna in padure si si-au legat trompele si exista balauri care o sa-i manance si doar Doamne-doamne ii mai poate salva. Cred ca filmul acela este o rusine si au facut foarte bine ca l-au interzis inainte ca si alti tineri sa cada prada satanismului!”

Cu un profit net estimat la peste 3 miliarde de dolari, SF-ul lui james Cameroun, Avatar, este cel mai vizionat film din istoria cinematografie totalizand peste 800 de milioane de spectatori in toata lumea. Din pacate singurele doua tari din lume care au interzis difuzarea filmului sunt Romania si Coreea de Nord.

Dezvăluri cutremurătoare despre interesele criminale şi tehnicile de programare mentală din spatele companiei şi producţiilor Disney

de Eva Teodorescu

Moto: „Dacă lumea ar putea privi cu adevărat
şi ar putea vedea ce este în spatele imaginii lui Walt Disney
l-ar distruge, l-ar bate şi l-ar târî pe străzi. Asta ar face lumea dacă
ar cunoaşte scopul principal al lui Disney.” – declaraţie a unui maestru mason „iluminat”

Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul producător de desene animate, a devenit o instituţie americană care influenţează oamenii din întreaga lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-a văzut lumea până acum.

Cine a fost cu adevărat Walt Disney?

Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent). În 43 de ani de carieră, a produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.
Câţi cunosc oare şi faptul că Walt Disney era francmason în Ordinul DeMolay, iar semnătura sa conţinea ocultată cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că a fost acuzat că ar fi pedofil?

Vă prezentăm mai pe larg câteva date din bibliografia sa oficială. Walter Elias Disney (5 decembrie 1901 – 15 decembrie 1966) a fost regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor american. Co-fondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuţi producători de film din lume. Compania sa, cunoscută acum sub numele de Disney sau The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari şi este cotată ca fiind a 48-a companie în topul celor mai mari 500 de companii din lume. Disney deţine la ora actuală cinci studiouri cinematografice, nouă canale de televiziune, inclusiv ABC, 21 posturi de radio, şapte cotidiene, câteva edituri, zeci de hoteluri, câteva aeroporturi şi un lanţ de parcuri de distracţii gigant. Este una din cele mai mari companii de producţie de la Hollywood. Disney a achiziţionat şi studiourile Pixar, astfel luând naştere cel mai mare studio de animaţie din lume, Disney/Pixar.

Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101 dalmaţieni”, „Regele leu,” „Mary Poppins”, „Insula comorii”, „20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry, Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.

Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney: From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie, figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii sale, care rămâneau ascunse.” Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar“. Finch nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s World” – „Lumea lui Disney”: „Împărtăşesc şi eu admiraţia generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari lipsuri.”

Ce se ascunde în spatele imaginilor perfecte

Cum a reuşit Walt Disney să-şi construiască imaginea de om cu o moralitate ireproşabilă? În timp ce Hollywood-ul era frământat de scandaluri, în compania fondată de Walt Disney erau aplicate standarde stricte. În anii ’30, Disney avea un cod al uniformei, care le cerea bărbaţilor să poarte cravată, iar femeilor fuste de culoare închisă. Dacă vreun bărbat se uita provocator la o femeie la studiourile Walt Disney, risca să fie dat afară imediat. În anii ’50, dacă vreun angajat era auzit spunând nu contează ce fel de înjurătură era concediat instantaneu, indiferent cine era. Disney nu le permitea angajaţilor săi de sex masculin să aibă păr pe faţă, deşi el însuşi purta mustaţă. Nu era admis să existe alcool în cadrul studiourilor, deşi el însuşi consuma o cantitate foarte mare în biroul său. La început, Walt nu le permitea artiştilor săi să deseneze personaje nud. Aceste reguli stricte nu izvorau dintr-o adevărată convingere morală, ci din necesitatea de a se asigura că reputaţia Disney rămâne nepătată.

Astfel de reguli morale stricte sunt paravanul pentru a ascunde multe, de la un puternic sentiment de vinovăţie, până la ritualuri satanice. De exemplu, Hitler se spăla obsesiv pe mâini de mai multe ori pe zi. Şi despre Disney se povesteşte că se spăla pe mâini de mai multe ori pe oră, în fiecare oră. Walt Disney făcea eforturi mari pentru a menţine o imagine nealterată asupra afacerii sale. De exemplu, el a scris o reclamaţie foarte vehementă atunci când un personaj din desenele sale animate a apărut într-o reclamă la bere. La fel ca şi în cazul lui Billy Graham (cel mai renumit predicator baptist american din prima perioadă a secolului XX, mason de gradul 33), „iluminaţii” şi-au oferit toată susţinerea pentru promovarea lui Walt Disney.

Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanţă din Palm Springs obişnuia să joace golf împreună cu Ed Sullivan şi Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Dacă Disney era atât de nepătat şi bine intenţionat, cum de avea astfel de prieteni apropiaţi?

Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt şi proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI şi ambii erau implicaţi în abuzuri făcute asupra „sclavilor” controlaţi mental. Walt a susţinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney… Printre ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii „iluminaţi” ai Danemarcei şi ai Belgiei, cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoaştere de la multe organizaţii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonică B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comerţ i-a dăruit în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”; instituţiile Yale şi Harvard i-au dat medalii de onoare. „Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii binevoitoare şi al moralităţii ideale,” declară Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.

„În spatele faţadei plăcute a lui Disney se găsesc producţii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostituţie, controlul minţii precum şi atragerea mai multor generaţii de oameni către practicile de vrăjitorie”, susţine Fritz Springmeier în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru şi vrăjitoria aşa cum au făcut-o fraţii Disney. Film după film, acestea au fost aduse în atenţia publicului sub masca aşa-zisei distracţii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrăjitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovări făcute vreodată vrăjitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultişti care a introdus în lume multă oroare ocultă prin cărţile şi scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney şi a fost vocea lui Ratigan din „Marele şoricel detectiv”.

În ce priveşte filmele pentru adulţi, la un moment dat Disney a rămas dator sindicatelor. Pentru a putea plăti datoria, a început în secret să producă o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirmă că directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde producţia de filme pentru adulţi aparţinând lui Disney”.

Walt Disney şi guvernul SUA

Înaintea celui de-al doilea război mondial, FBI şi CIA l-au recrutat pe Walt Disney ca informator. Documentele obţinute recent din arhivele FBI arată clar că Walt Disney a fost agent informator plătit al FBI-ului. Aceleaşi documente secrete dezvăluie faptul că Walt Disney a fost mai târziu promovat într-o funcţie importantă şi alţii îi raportau lui. Şi scriitorul Marc Eliot susţine că, în 1940, şeful FBI din acea vreme, John Edgar Hoover, i-a propus lui Walt Disney să devină informator al serviciilor americane de informaţii interne al SUA. Eliot povesteşte că Disney era un conservator notoriu şi avea slăbiciune pentru tot ceea ce era american. Cu toate acestea, despre Disney se vehiculau şi anumite zvonuri cum că acesta era informator dublu, servindu-i şi pe sovietici.

Walt nu a avut nicio remuşcare să participe la „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată în vremea aceea în citadela filmului împotriva acelora care simpatizau cu comunismul. Aceasta a pus pe jar Comisia pentru Activităţi Antiamericane a Congresului, printr-o interminabilă perindare de martori „prietenoşi” care şi-au denunţat prietenii, acuzându-i de comunism şi antiamericanism şi ruinându-le cariera.

Colaborarea cu FBI i-a servit lui Disney pentru a-şi controla personalul de desenatori cu înclinaţie spre grevă, nemulţumiţi de locul de muncă şi având tendinţa de a se înscrie în sindicat pentru a protesta faţă de salariile mizere oferite de patron. Unul dintre desenatori, care s-a confruntat cu represalii pentru că a participat la o grevă în 1941, a mărturisit că „Disney a refuzat să recunoască talentul desenatorilor săi care au lucrat ore în şir în laboratoarele sale la preţuri scăzute şi care au rămas nişte iluştri anonimi.”

În 1993, atunci când a apărut ştirea că Disney a lucrat ca agent secret pentru FBI, fostul şef al CIA, William Hedcock Webster, a contribuit alături de familia lui Disney la acoperirea acestui scandal. Webster a apărut la TV şi a spus că Walt nu a avut niciodată legătură cu FBI-ul. Unul dintre multele cazuri scandaloase în care era implicat Walt era acela al unei fetiţe de şase ani, Rose Marie Riddle, care fusese abuzată sexual şi dispăruse în 1961. Conform documentelor din arhivele FBI, agentul FBI W. G. Simon fusese cel care se întâlnise cu Walt pentru a discuta despre acest caz. Acelaşi Simon este una dintre persoanele care au declarat mincinos pentru public cum că Disney nu ar fi fost niciodată agent FBI. Ne întrebăm de ce este atât de important pentru FBI şi CIA să ascundă faptul că Walt Disney a fost agent FBI?

Un alt fapt divers interesant este că de-a lungul timpului Disney a folosit în mod repetat metode nu tocmai cinstitie, dar sigure, de a obţine proprietăţi în teren. Acesta se înţelegea cu oficialii guvernamentali şi bancherii locali pentru ca familia sa, directorii Disney şi acţionarii Disney împreună cu familiile lor să reuşească să cumpere proprietăţile dorite pe care, după o anumită perioadă de timp, aceştia le vărsau în contul corporaţiei. Un exemplu ar fi Parcul de Istorie Americană din Virginia, din care Disney deţine 1800 de acri (peste 7284,42 hectare).

Mesaje subliminale sexuale în producţiile Dinsey

Pare greu de crezut că desenele animate cu care cresc copiii noştri abundă de mesaje sexuale subliminale? Vă oferim câteva astfel de exemple, pentru a vă convinge singuri. Internetul abundă de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirenă”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloană de la dreapta la stânga) prezintă un organ sexual masculin în erecţie.

Chiar şi preotul care oficiază o nuntă în desenul animat intră la un moment dat în erecţie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirenă „Kiss the girl…” se află un grup Jamaican care pronunţă cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoană care priveşte.
În filmul Alladin, dacă rulaţi încet filmul el spune foarte repede ca să nu se înţeleagă „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenţi dezbrăcaţi-vă”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Faţă de povestea originală, Disney „a uitat” să precizeze că personajul principal se converteşte la creştinism.

Filmul animat “Lion King”– „Regele leu” conţine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” şi „lie” (lie înseamnă a minţi). Dacă priviţi filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveşte cu labele în pământ: În mijlocul particulelor de praf care se ridică, pe mijlocul ecranului, se formează cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi găsite şi în „Frumoasa şi bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desenele animate, care este pură demonologie. Ideea principală a serialului este aceea că o rasă de demoni protejează New York City. Unul dintre personaje se numeşte Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima producţie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cărţii „Crescând Homosexual”, purtătorul de cuvânt al Disney îi invită pe toţi adolescenţii de sex masculin să exploreze „frumoasa lume a homosexualităţii”.

În ziua de azi, Disney promovează întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali să îi portretizeze pe Mickey Mouse şi Donald Duck ca iubiţi homosexuali, iar pe Minnie Mouse şi Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sănătate de care beneficiază angajatii homosexuali ai companiei care „trăiesc” împreună. Această politică nu se aplică însă şi cuplurilor heterosexuale. Preşedintele Disney, Michael Eisner a declarat că circa 40% din cei 63.000 de angajaţi ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care deţine 60% din acţiunile Disney, şi-a părăsit soţia şi s-a căsătorit cu un bărbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida.

Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney – mari amăgiri ale „iluminaţilor”

Prietenul lui Walt Disney, masonul H. G. Wells afirmă în cartea sa „A Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni în Noua Ordine Mondială. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare «circ» de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel puţin un moment din atenţia oamenilor. Lumea comerţului este hrana noastră, iar limbajul entertainment- ului este modalitatea obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere profitabilă.”

Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă, ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile, eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”

În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde «iluminaţii» creează sclavi controlaţi mental. Disneyland este un loc unde se desfăşoară numeroase ritualuri satanice şi activităţi pornografice. În topul marilor amăgiri ale «iluminaţilor», filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă printre primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”

Tuneluri subterane în Disneyland

Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.
Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun Noii Ordinii Mondiale, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii. Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare. Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.

Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.
O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”. Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”

Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney, cea dorită francmasonii. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări. Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.

Programe de control mental

În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. în această emisiune, 24 de copii îl însoțeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se. Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece. Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.
Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.

„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera. Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor și care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă ia lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv. Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci… Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă. Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.

De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney. În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control) , l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».
Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.

Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa, „Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”. Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.

Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori. Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni). Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o. Este o cunoștință apropiată a satanistului Stephen Nance.

Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinematografice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975. Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50. S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta. Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.

Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.
În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil. „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat. Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney „Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”. De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu? De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?

Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă. Chiar şi unul din vicepreşedinții companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine “îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.

Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii

Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental. El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, icare a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.
Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent. După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra cărora «iluminaţii» şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile. Din punctul meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până acum. Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe Disney, ca fiind un model de sfinţenie. Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă a lui Disney. Și le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american. Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney. Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”

Nu o să spun mai multe cuvinte despre cel mai recent clip Rammstein cu al său “Pussy” care este porno total. Nu sexy, nu soft ci XXX. Nu am pus link la el căci mă îndoiesc că un simplu “search” cu tag-urile “Rammstein” şi “Pussy Uncensored” nu dă roadele scontate.

Asta este direcţia? Acceptăm să ne facem creierii praf şi cu muzica pe care o ascultăm? “Pussy” cel puţin, e în heavy rotation la Radio Guerrilla. SUPER! M-au cam desumflat cu treaba asta! Sau poate nu sunt eu destul de vizionar. Poate că de fapt porno-ul public e bun. Şi psihedelicul ăla bolnav la fel. Poate că uşor-uşor o să avem nevoie de barbiturice. Şi de Xanax. Şi de Colt 9mm. Puii mei!

Intru în farmacie, stau la coadă, cumpăr, ies în hol, îmi pun gluga pe cap şi când să părăsesc Mall-ul… simt o mână, pe umăr, care mă opreşte şi o voce care mă strigă “Frăţior, ia stai aşa!” Mă întorc, auzind asemenea cuvinte alese, hotărât să mi ţi-l iau pe interlocutor la rost. Ditamai gealatul BGS se uită încruntat la mine şi mă întreabă “Ce ai sub hanorac? Ia descheie-te puţin!” Vă daţi seama că tensiunea mea a ajuns la 40 cu 40 în secunda doi! “Tu cu cine vorbeşti mă”, îl apostrofez pe grobian? “Cu tine! Descheie-te la hanorac puţin” Enervat la culme îi spun “Ia cheamă-ţi tu un superior”! Gorila dă prin staţie şi mai vin vreo 4 gealaţi. Deci iată-mă în Vitan Mall, înconjurat de malaci şi cu toată lumea adunată ca la urs. “S-a furat o pereche de blugi de la Tommy Hilfigger şi te potriveşti descrierii: 1,70 cu cioc, hanorac şi cu o pungă de Centrofarm în mână” îmi spune Jvaiţănegăr ăsta. Am zis că turbez. Pe lângă cuvintele “de bine” pe care le-am atribuit elefanţilor păzitori le-am mai şi spus că mă uit la ei cât sunt de papagali şi mă îngrozeşte faptul că de fapt la mine acasă, culmea, am monitorizare 24/24 de la BGS, şi că vai de capul lor ce referat o să le fac.

Bineînţeles că a trebuit să merg cu ei după mine la magazinul ăla cu “blugi”, în care nu intrasem în viaţa mea, ca să mă identifice. Că doar mă prinseseră, ci dreacu! Ce faţă au făcut vânzătorii când intru în magazin, mă duc la casă şi le spun “Hai că m-au capturat!”. Se uitau ăia la mine ca râma la sudură. “Dar nu e el” a bâjguit omul de acolo, cu juma’ de gură. “Normal că nu sunt eu, în P**a mea! Eu trebuie să ajung acasă cu medicamentele pentru fii-mea, f**-vă în gură de incompetenţi!”

Are rost să spun că nu şi-a cerut nimeni scuze? M-au făcut de căcat cu Mall-ul plin şi nici măcar vreun semn de educaţie primară nu am văzut. La ieşire, gelatul iniţial mă întrebă cu un ton superior: “E, s-a rezolvat?” “Ce morţii m˙**** să se rezolve, băgami-aş **** &$&^$%&^!%^@#!*_$+*%*(U&^#@*&%$*!&^%&@#”

Şi-au trăit fericiţi, cei săraci cu duhul, pân’ la adânci bătrâneţi!

Nu contest faptul că sunt un imbecil incult, fanfaron şi filfizon, care nu înţeleg profundul şi intelectul şi care în întunericul prostiei mele nu am avut decenţa ultimei sclipiri neuronale cât să percep nuanţele din scenă, dar frate regizore, pentru cei 15.000 de euro pe care îi iei pe o montare de piesă, bani din bugetul teatrului care e de stat, fă cumva în morţii mă-sii un fir roşu, o poveste, sau cel puţin 10 minute de coerenţă.

8 sau 9 personaje îmbrăcate fistichiu alergau de mama focului pe scenă, fără a te prinde vreodată dacă sunt personaje, inchipuiri, fantome, sunt reale, sunt…. orice, în vreun fel, cântau, dădeau replici fără nicio noimă şi la un moment dat se dezbrăcau. Logic! Femeile (vreo 5 la număr) în sânii goi şi în chiloţi, mai dădeau o replică cu ochii mari de parcă erau in vreo sectă religioasă, apoi se îmbrăcau, mai cântau, se mai băteau, alţii simulau o partidă de sex… Băi nene… GREU! FOARTE GREU! Niciunul dintre prietenii mei, şi am fost 11, nu au înţeles nimic. Bă, da’ nimic! Nu are rost să menţionez că sala era aproape goală iar media de vârstă depăşea cu mult 50 de ani. O familie tânără cu o fetiţă de cam 12 ani a ieşit din sală după primele 15 minute, căci vreo 2 personaje se cam scărpinau prin chiloţi unul pe celălalt iar la intrare nu scria nimic de interdicţie de vârstă.

Singura chestie faină a fost muzica şi interpretarea senzaţională a prietenului meu, Igor Caras, care merită toată aprecierea. Pentru asta chiar v-aş recomanda să mergeţi la acest… “show”.

Acum scap eu intrebarea finală: Dacă eu, care cât de cât mai citesc, mai vizitez lumea, mai sunt preocupat de lucruri de cultură… nu am înţeles nimic, oare cui se adresa spectacolul? Avem atât de mulţi oameni extraordinar de inteligenţi asftel încât să merite să montezi o piesă de operetă pentru ei? Ă?

P.S. La final, recomandarea mea muzicală de astăzi este o piesă mai necunoscută de la Bon Jovi, dar foarte dragă mie – It’s hard (lettin’ you go).

Bon Jovi- (It's hard) letting you go

În speranţa că uşor-uşor oamenii vor înţelege că mai sunt şi unii ca mine care scot o maşină din trafic, mergând pe două roţi, o să continuu. Nu ştiu dacă aţi sesizat dar în mare parte maşinile circulă cu unul, maxim doi oameni, de regulă. Deci, practic, ei folosesc ditamai namila de 4X4, sau ce o mai fi având, pentru un drum ce poate fi făcut la fel de bine pe motor sau scuter. Nu ştiu, s-ar putea să greşesc. Voi ce ziceţi?

La final o piesă superbă, ca să mai pansăm creierii capului. Sixpence non The Richer – A million parachutes

sixpence non the richer, a million parachutes, devine discontent, 2003
Asculta mai multe audio Muzica »

O nouă frustrare care mă străbate o resimt datorită mass-mediei care încearcă să arunce vina pe coregrafie, scenografie, regie… E, aici am eu ceva de spus! Un subiect pe care nu vroiam să-l deschid dar căriuia i-a venit timpul. Acum vreo lună, mă sună Elena Gheorghe să-mi ceară numărul scenografei cu care am lucrat pentru Eurovision. Partea interesantă este că nu s-a oprit la scenografă ci a luat absolut toată echipa cu care a lucrat Popas la celebra selecţie: regizor, coregraf, scenograf. Asta nu cumva spune că am făcut o treabă de calitate acolo? Nu cumva spune că dintre toate cele prezentate în mocirla noastră naţională, ceva s-a evidenţiat, adică noi? Din nefericire pentru Elena, oamenilor care au lucrat cu ea nu le plăcea nici piesa şi nici nu credeau în reuşita ei, iar asta o ştiu cu siguranţă.

Vanitatea se pare că şi-a făcut treaba. Şi-au luat locul pe care îl meritau, având în vedere tot jegul pe care l-au făcut aici în ţară. Cine? Ştiu ei cine…!

HAI ROMÂNIA !

“Hai noroc! Mă numesc Relu. Îmi place micii, femeile frumoase şi berea. Ascult Guţă şi îmi place bemveurile. Mă uit la OTV şi nu-mi esplic care-i faza cu Magda Ciumac. De ce o bate domne Tolea? Aş vrea să o cunosc pă Sexi brăileanca şi să o scot la o piţa. Am văzut că şi băiatu ăla de la Acces Direct face ceva emisiuni frumoase dar nu ca Diaconescu. Ăla e as. Uneori mă mai uit şi la Măruţă. Încearcă şi el ceva dar nu-i prea iese. Dan ruls! Mai mă uit şi pe la alţii dar cu criza asta financiară sînt mai mult supărat şi stau pă Taraf Tv. Aş vrea să cunosc multă lume şi să mă fac prieten cu ei. Am o gagică dar nu mai îmi place ţâţelei ei. Cred că o iau pe fata lu’ Gili care e la pârnaie, că oricum e stătută. Dacă te interesează să mă cunoşti sunt la mine la bloc aici în cartier. Că oricum n-am ce face. Aştept să vină văru-miu că am un şmen cu el.

Tu cine eşti şi ce-ţi place? Poate ne vedem prin oraş…”

Repet, cuvintele de mai jos nu îmi aparţin şi nici nu sunt de acord cu ele, ba dimpotrivă! – M.P.

« CRISTI MINCULESCU NU ARE CIROZA PE BUNE

“Păi şi atunci cum te descurci în viaţă dacă eşti prost?” Fiind şmecher. “Păi şi şmecheria asta cum se învaţă?” Furând-o de la alţii mai şmecheri decât tine. De pe stradă. “Păi şi oamenii ăia cei mai şmecheri cum au ajuns cei mai şmecheri?” A trebuit să compenseze cumva incapacitatea lor intelectuală şi profesională de a obţine ceva şi atunci au găsit o alternativă: înşelătorie, furt, minciună, şpagă, violenţă (plus derivatele lor atunci când este cazul: viol, jaf, crimă). “Aaaaa, deci chestii pe care le întâlneşti la tot pasul în filme, jocuri, internet, ziare…”. Mda, chestii uzuale care, din păcate, sunt date de multe ori ca exemplu pozitiv: e bine că aia a fost bătută pentru că îl înşelase pe ăla, e bine că ăla a murit pentru că o bătuse p-aia, e bine că ălalalt care l-a omorât pe ăla s-a sinucis şi e super “funny” că atunci când a căzut de la balcon, ăsta sinucisu’, a omorât-o pe baba de pe trotuar. “O, ce super!” Ba nu e super deloc! “A, scuză-mă… O, ce cool!” – stenograma discuţiei dintre mine şi viitorul meu prieten imaginar.

Suntem manipulaţi de către proşti sau de către inteligenţi? Cultura este anihilată intenţionat sau întâmplător? Eşti prost pentru ca vrei sau pentru că vor?

La noi partea de “coveruri” încă merge bine, aşa că o vreme o să rămânem pe baricade in zona de petreceri private, unde cota noastră este foarte ridicată, până la momentul când mentalitatea asta de “Hommo Erectus” o să ne pupe de “la revedere” şi o să ne elibereze inima şi capul. Partea cea mai proastă este că va trebui să mergem pe la tot felul de emisiuni de “mare fineţe”! O să scrâşnesc din dinţi şi o să treacă. Am mai vorbit cu câţiva cunoscuţi şi prieteni să cântăm în deschiderea concertelor lor. Tot gratis. Au promis să ia în calcul aspectul ăsta Tudor Chirilă de la Vama şi Dan Teodorescu de la Taxi! Pe la noi prin branşă circulă vorba că “dacă prestezi pe bani puţini eşti fomist”! Păi şi atunci, dacă prestezi pe gratis cum eşti?

La un alt radio puternic am auzit una şi mai tare: “Îţi difuzez piesa «Sărut de jar» dar doar dacă îi scoţi pasajul de clapă de la începutul melodiei, că nu îmi place!”. Suuuuper! Păi bine frate, tu atunci când vrei să cumperi un tablou, mergi la galeria de artă, ţinteşti tabloul, chemi pictorul şi-i spui “îl vreau pe ăsta, dar scoate-i pomul ăla, mută casa in dreapta şi lacul pune-l mai în spate”?

O altă fază de care m-am mai lovit este aia că nu avem o casă de producţie mare în spate care să ne bage pe radio. Casă de producţie pentru ce? Am avut 4 proiecte până acum şi mi-au fost omorâte de casele de producţie! Tocmai acum când am reuşit să fac ceva bun pe picioarele mele să o iau de la capăt? Mai bine deloc! E clar că eu sunt defect! Cred că la un moment dat mă apuc de făcut shaorma şi-mi bag picioarele în el de showbizu’ curului!

Dacă vreţi să vedeţi comentarii live despre piesă, mergeţi pe www.tvr.ro/eurovision, click “concurenti”, cauta piesa “strigă” şi apoi click “comentează şi vezi comentarii”