Dragostea – între desuet și sublim

Diferența dintre “sapiens sapiens” și animale este una majoră: animalele mănâncă mult mai puțini “sapiens”. Și cam atât. Rațiunea, până la un punct, avea toate șansele să devină caracteristica majoră cu care omul îngenunchea regnul animal, doar că s-a dovedit până la urmă că tot ea l-a îngenuncheat și pe cel uman, deci… scor egal.

Dragostea asta, în genere, cică ar fi soră de genă cu rațiunea și tocmai de aceea, probabil, ne trage și ea în țeapa “voluției”. De ce spun “voluție” – un cuvânt care nu există? Pentru că îmi este neclar dacă ceea ce se întâmplă cu omul modern, în zilele noastre, este Evoluție sau INvoluție și atunci, ca să nu trag concluzii pripite, voi folosi cuvântul în această formă.

Voluția, așadar, mai vine cu o schemă interesantă, pe lângă multe altele! Ea ia o cariocă, se duce frumos la posterul cu “dragostea” și îi face ditamai mustățile, ochelari, iar ca să fie treaba completă, îi scrie și o “urare” porcoasă dedesubt, cu mult sex anal (a cărui frecvență a avut o ascensiune în progresie geometrică în ultimii ani). Practic, amorul “pe bune” este extirpat, încet-încet, din ecuația existenței.

O lege nescrisă a firii spune că atunci când scoți ceva dintr-un sistem care funcționează, trebuie, fără doar și poate, să compensezi cu altceva, ori noi tot scoatem fără să… “băgăm”. Exact ca în industria petrolieră. Scoatem, scoatem, ne bucurăm că avem combustibil, dar de fapt ne dăm la glezne, căci distrugem natura!

Unul dintre marii factori ai dezechilibrului spiritual în care ne aflăm este frica de a simți. Până la urmă, deși nu recunoaștem, este o frică. Trăirile puternice te fac vulnerabil căci creează introspecție și atunci ai dat de dracu’! Îți conștientizezi micimea, realizezi ireversibilitatea timpului, înțelegi fragilitatea existenței și dramatismul haosului și ce te faci?

Rahaturile astea cu “gânditul”, rămân așadar pe umerii altora. Întotdeauna va fi așa și din păcate dragostea va “beneficia” de același tratament. Așa cum doar câțiva vor ști să fie cu adevărat părinți, cum doar puțini vor ști să șofeze respectând regulile și pe ceilalți, cum numai câteva nume vor scrie istorie, doar unii vor reuși să iubească adevărat deși toate acestea sunt accesibile tuturor.

Cea care face diferența este ÎNȚELEGEREA!

Comments (1) »

  • KiLLeRu says:

    Foarte frumoase randuri!
    Chiar daca e ceva destul de dificil de citit (mai ales de la work :P ) mi-a facut placere!

    Numa’ bine!

Leave a comment

XHTML– Allowed tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>