Piesă compusă şi cântată de Pink Floyd, dar parcă reinventată de Mr. David Gilmour, în foarte multele variante acustice pe care le-a susţinut la Royal Albert Hall. Este una dintre piesele care mă satisfac pe deplin ca text şi muzică, promiţând-mi de asemenea că muzica nu s-a scris şi punct!
La bază, melodia este tot un soi de protest latent al omului inteligent. Îl mai ştiţi? Omul inteligent? Sapiens, ăla… E, Mr. Gilmour e descendentul lui direct. Dintr-un mare “din păcate”, publicul ascultător de P. Floyd sau D. Gilmour s-a scuns în munţi, a murit ori se află în ţările occidentale… nu ştiu. Cert e că nu e viu, nu-l văd, nu-l simt.
Sper să mai fie muzicieni care să urmeze calea asta. Şi mai sper ca voi, publicul, atunci când vor apărea, să-i ajutaţi să existe!
No comments yet.