Diavolul totuşi

are servietă şi costum. El nu are coarne, foc, smoală şi nu-ţi deviază spre “Domeniul” lui drumul către Purgatoriu. Nu. El îţi strecoară în ADN frica zilei de mâine, mult mai carnală şi mai accerbă decât frica ancestrala de “Bau-Bau”, îţi arată că cele dintre cele “10 Porunci”, doar partea cu “femeia altuia” se mai respectă, şi asta de către gay, îţi calcă în picioare cea mai mare parte a principiilor după care ar trebui să îţi cresti copiii, îţi arată că de fapt eşti pielea organului pe care îl frecăm fericiţi pe siturile porno. Trăim o Apocalipsă pe care nici măcar nu o conştientizăm. Suntem personajele alea mici care aleargă de-a lungul şi de-a latul monitorului atunci când “jocul de strategie” a devenit plictisitor şi le mai dai o “malarie” ca să mai ai activitate (vezi jocuri gen SimCity sau Caesar). Ce putem face? Pur şi simplu să spunem STOP. Un STOP care să sune global, un STOP prietenesc, cald, dar hotărât. Un STOP al drumului nostru către NIMIC.