Aşa ne vom promova albumul. Dacă altă cale nu este, atunci fie! O facem până la capăt! Anul ăsta la capitolul sponsorizări, treaba pute foarte tare aşa că o să ne fim propriul investitor. Ca şi până acum. Dacă în radiouri nu avem acces datorită politicilor, asta e! Muzica noastră trebuie să ajungă cumva la voi, că doar nu am făcut-o să o cânt la mine în baie! Aşa că, deja am vorbit cu câţiva patroni de cluburi din Bucureşti şi vom începe o serie de concerte din care nu vom avea niciun beneficiu, ba chiar cheltuieli. Mulţumit o să fiu abia în momentul în care nu o să vă placă vouă, publicului. Şi atunci o să mă reapuc de lucru şi o să născocesc altceva, dar măcar trebuie să auziţi ceea ce am făcut până acum!
La noi partea de “coveruri” încă merge bine, aşa că o vreme o să rămânem pe baricade in zona de petreceri private, unde cota noastră este foarte ridicată, până la momentul când mentalitatea asta de “Hommo Erectus” o să ne pupe de “la revedere” şi o să ne elibereze inima şi capul. Partea cea mai proastă este că va trebui să mergem pe la tot felul de emisiuni de “mare fineţe”! O să scrâşnesc din dinţi şi o să treacă. Am mai vorbit cu câţiva cunoscuţi şi prieteni să cântăm în deschiderea concertelor lor. Tot gratis. Au promis să ia în calcul aspectul ăsta Tudor Chirilă de la Vama şi Dan Teodorescu de la Taxi! Pe la noi prin branşă circulă vorba că “dacă prestezi pe bani puţini eşti fomist”! Păi şi atunci, dacă prestezi pe gratis cum eşti?

daca prestezi gratis nu stiu cum esti…dar daca prstezi si pe mai mult bani inseamna ca esti chitros…
Salutare!Eiiii..daca prestezi gratis esti…doar interesat sa te cuonoasca fanii mai bine,ai posibilitatea sa promovezi trupa,pe urma o sa poti presta si pe bani..mai multi sau mai putini…Take care!
imi place sa vad ca mai exista persoane care lupta pentru ce vor si nu se lasa acaparati de bani
mi se pare o initiativa buna,un mod de promovare
risti si castigi
Va spun ce-mi zice mie un coleg de fiecare data cand ma enerveaza cate un “Homo Erectus” ;”N-ai cu cine!”….asa ca nu va mai bateti capul cu intrebari de genul “Ce zice X daca fac asta?”… Nu conteaza! Faceti ceea ce credeti ca e bine, ca oameni care va vor aprecia eforturile vor exista! Succes!
ca si om care canta pe gratis [in baie - vecinilor,si se pare ca nu sunt singura], apreciez ca abordati o alta perspectiva. si asta conteaza pt public!
salutare de la orta de info ….zice un coleg daca vreti sa cantati si pt el gratis…la inmormantare sper
)
Orice inceput e greu , important ii ca nu va dati batuti. Urmati-va calea pe care trebuie sa o urmati si o sa fie bine.
Ce ooooptimisti sunteti ! Chiar asa trebuie
Eu spun că e o idee bună pentru situaţie.
Buna tuturor!
Ideea de baza este ca promovati albumul, ceea ce este extraordinar. Fiind un album foarte bun, va prinde cu siguranta la public. Astfel, incet-incet, nu va mai fi nevoie sa cantati gratis. Acesta este un pas inainte. Multa Bafta!!
Succes! cred ca e tot ce pot spune
poftim?
cum sa cantatzi gratis?
stai putin!!!!!
unde ne trezim?
chiar nu exista solutii?
este o nebunie!!
nu suntetzi o trupa care testeaza terenul!
uite… eu am facut un experiment saptamana trecuta… am zis ca nu va spun dar deja e cam mult sa aud ca o sa cantatzi gratis …
cum spuneam… saptamana trecuta intr-un magazin din Mall s-a ascultat timp de 6 ore numai muzica voastra… am vrut sa fac un tesc (scuze daca mi-am permis prea mult). Si ia sa vedetzi surprizaaaa… pe langa faptul ca toata lumea ce s-a perindat pe acolo asculata placut impresionata muzica cu pricina, in momentul in care a inceput “fata (nanana)” un domn a facut o incercare caraghioasa de dans… mai mult… am dat unei prietene sa asculte muzica voastra… e si ea o “trubadura” sa zic asa… eii… azi m-a sunat si mi-a spus ca nu se mai satura ascultandu-va… in fine ideea e ca prindetzi la public si jur ca ma duc la radio si fac ceva, nu stiu ce inca, dar intratzi pe piata!!… e o rusine sa vad ca se intampla asa ceva cu oamenii care fac muzica in timp ce “animale puturoase” intra pe tv cu atata usurinta
eu zic sa te mai gandesti
oricum eu va stimez pentru ce facetzi si va tin pumnii
succes
Mulţumim pentru cuvinte! Îţi dai seama că nu sunt foarte încântat de decizia asta. Am avut trupe cu care am cântat în pieţe în faţa a 20.000 de oameni. Au fost cazuri în care refuzam concerte pentru că eram prea obosit… Faptul că mă aflu din nou pe un drum de început nu mă demoralizează. Probabil că investesc încet-încet în vreun infarct, dar de demoralizat în niciun caz. Voi face orice e necesar ca muzica mea să ajungă la voi! Şi astea nu sunt doar nişte cuvinte de “P.R.” aruncate pentru că “dau bine”. Asta este propria mea convingere!
Salutare !
Stii, se zice ca prima doza se da gratis..la o petrecere…la o nunta…la un club, pana se instaleaza dependenta.
Marius, suntem alaturi de voi in ceea ce faceti si va sustinem cat de tare putem. BAFTA MULTA!
Marius,
Concertul de sambata s-a inregistrat ??? Si daca da, zi-mi te rog unde il pot revedea.
Multumesc
@Kymo: Nu l-a înregistrat nimeni. De fapt ceea ce ai văzut tu în club nu a fost ceva special. Noi facem constant asta de 2 ani de zile. La noi la concerte de regulă rezervările se termină cu câteva zile înainte pentru că avem un public fanatic, aici în Bucureşti, care vine la concertele noastre indiferent unde am fi.
Hei:)
Aveti incredere.O sa fie bine.Si e OK sa incepeti si concertele gratis,pana cand publicul prinde gustul.Daca tot concertati,de ce nu veniti si in alte orase?Eu de la Eurovision va tot urmaresc pe unde pot.Mult succes si nu va pierdeti sperantaa>:D<
Good God !!!
“Nimic special”??? A FOST PREA TAREEEEE!!!!!
@prometeu: O să mergem peste tot. Ne-am luat deja un manager care o să se ocupe de toate aceste aspecte deci probabil o să ne vedeţi curând şi prin alte oraşe.
Marius,
Ceilalti din trupa de ce nu intra pe blog ? Mi-ar placea f tare sa mai vorbesc cu ei.
Marius (per ca-mi dai voie sa ma adresez tie asa… imi potzi spune Andreea daca imi permitzi)… sincer nu-mi place ca atzi recurs la asta… nu acum… eu te-am auzit de mult timp… si-mi pare ca te plibi prea mult!… stiu multi oameni talentatzi care-mi incanta auzul seara in cluburi insa raman la cluburi pentru ca nu fac nimik mai mult… voi avetzi piese proprii, aventzi voci foarte bune si lucrate in timp, suntetzi frumoshi si istetzi… avetzi dupa parerea mea toate calutatzile… ok… nu mai incerc sa-ti spun nimik… in schimb sper sa fac ceva in directia asta
de obicei cand vreau sa fac ceva imi iese… o sa vreau sa va ascult la radio si am sa va ascult… ok nu spun mai multe…
imi pare bine sa vad ca esti deschis fata de cei ce te asculta si sper sa vad aici din ce in ce mai multa lume
sincer va tin pumnii stansi (in cazul in care nu tastez)
Buun!Vă aştept la Buzau!
)
ce bineee>:D<
Valcea va asteapta cu bratele deschise.Va rog nu va dati batuti:)
Ce a întrebat Kymo mă întrebam şi eu!:))
@tushk aka Andreea
) “Mă plimb prea mult” – te referi la faptul că am avut multe proiecte? Aici da, confirm. Am cântat in vreo 5 sau 6 trupe (le-am uitat şi numărul), ultimile două fiind Spin şi Jukebox. Faptul că nu am fost statornic până acum s-a datorat acumulării de experienţă. Nu am rămas nicăieri atunci când apărea plafonarea iremediabilă. POPAS este primul proiect pe care l-am conceput şi dezvoltat de la zero. Şi va fi ultimul. Garantat!
nu-mi fac sperante sa vad vad pe la mine prin oras pentru ca suntem uitati de lume, la marginea tarii unde nu s-a auzit nimic in afara de Adrian Minunatu si Florin Carnat…dar sper sa am drum prin Bucuresti ca sa va pot vedea laiv
furcu,
de unde esti??
ahhh!… nu… nu voiam sa sune asa… si nu voiam sa jignesc (departe de mine ideea asta)
mi-as dorii numai sa stiu ca insisti mai mult… mi se pare aproape de necrezut ca un om care a muncit atat si care are atatea relatii in domeniul muzicii asa cum ai tu, nu poate face atat de mult incat sa il vad impreuna cu trupa pe tv si sa-i ascult la radio… pe bune…ok… am vrut sa spun mai multe dar ma abtin.
oricum sunt sigura ca o sa va “cumpar”
jdsdskwleekwdfcujbd34ujnkjnwejmiow(asta a fost cu pumnii stranshi)
Am ajuns aici pentru că nu sunt interesant. Cu ce ma ocup eu? Cânt şî compun. Mare chestie…! În rest mai nimic. Nu o răpesc pe Magda Ciumac, nu prevăd viitorul, nu sunt vreun “pitic porno”, nu mi-o trag nici cu Monica nici cu Iri, nu am probleme cu Tarky şi nu o cunosc “pe dinăuntru” pe Simona Senxual deci… nu fac nimic! Sunt neinteresant! La ce dracu să chemi unu’ ca mine în emisiuni? Să vorbeşti ce cu el? Despre muzică? Păi la muzică “se pricepe” toţi!
pai da…toate lumea stie sa acodeze o chitara in drop A#
…(faza amuzanta e ca asta faceam aseara cand mi sa rupt o coarda si m-a izbit pe ochiul drept care imi lacrimeaza si acum…plus ca mi-a intrat si in piele si era sange…eram true…un mic emo de 100 de kg)
da… clar… daca nu esti Nikita nu ai ce cauta pe tv!
parerea mea e ca ar trebuii sa iti faci rost de o burta, iti pui un dinte de aur, te duci si ii faci o declaratie de dragoste… hmmm…( hahaha).. “lui” Naomi (hahahaha) si apoi hai la cantat!
a fost o gluma… sper sa nu fi fost chiar foarte proasta
eiii o sa fie bine sunt sigura
ahhh… sau indragosteste-te de una din sutele de fete celebre… ar fi o variata… tu sau unul din membrii trupei… cred ca sunt firme care se ocupa de imagine si-ti pot propune subiecte de prima pagina care sa ajute la promovare…
mizeria ne inconjoara in media probabil de asta nu sunt interesatzi de voi… de fapt asta cere “poporul”… vrea numai prostie si asta primeste.
successssssssss!!!!!!
E trist ca s-a ajuns la hotararea asta. Nu e corect ca altii sa-si ia bani “fara numar”, si voi sa nu va puteti promova albumu.
Oricum ,voi ar trebui sa fiti platiti si pentru bunul simt, nu numai pentru muzica voastra .
Bafta!
“Kymo Says:
February 9th, 2009 at 8:35 pm
Marius,
Ceilalti din trupa de ce nu intra pe blog ? Mi-ar placea f tare sa mai vorbesc cu ei.”
suntem si noi pe aici
citim din umbra
Neatza buna tuturor!!!
Cineva p`aici? Vreun matinal? Guitarsarpe (Bogdan??) stiu ca cititi din umbra dar de ce nu participati si voi la discutii? Ar fi tare frumos
It`s a beautiful morning..Lalalaaa..Tot nu v-ati trezit???
Guitarsarpe este Florin…
Chiar eram in dubii. Ori Bogdan ori Florin
Buna Dimineatza !!!!
Şi vouă…!
Uitai sa schimb mailul si apare poza Danei la avatar.
Termin tigara si plec la treaba.
Vorbim si deseara.
V-am pupat!! Plec si eu. Vorbim mai tarziu. O zi placuta va doresc!!
mai veniti si pe la braila….orasu asta s-a manelizat rau….nu vin pe aici trupe bune…numai porkrii gen akcent…guta si altii care se mai trezesc….pls…